Costumele personalizate

S-au obtinut produsi de sinteza corespunzand fiecarui ton, iar procedeele s-au simplificat mult. Morala culorilor. Toate sondajele de opinie facute dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial arata ca albastrul e culoarea preferata a europenilor, situandu-se in topul preferintelor, cu mult in fata verdelui si rosului.   Fastuoasele drapaje dovedesc un fin simt al distinctiei, al nobletei. Atenienii se imbracau cu placere, punand la fiecare ocazie si in fiecare anotimp o alta haina, iar ateni- encele se imbracau pe strada sau la serbari altfel decat acasa. Uleiurile placut mirositoare erau frecvent folosite de barbati si de femei pentru a-si proteja pielea, ceea ce facea ca hainele sa fie spalate foarte des (munca incredintata de obicei sclavelor).

 Evident, costumele acestea personalizate" nu se fabricau in serie. Putem considera ca ele corespundeau unei cautari estetice individuale; o persoana eleganta, barbat sau femeie, isi facea o haina cu un detaliu nou, cu o broderie insolita sau cu un joc de culori inedit. Cei care traiau in jurul unui „lider al modei" isi permiteau sa poarte aceeasi fantezie care, imitata in cercul respectiv, ajungea sa aiba o anume popularitate, dependenta de importanta Curtii princiare in care se nascuse.  Chanel nu a incercat sa faca ceva „frumos", ci sa ofere dansatorilor sarmul realitatii. in 18 august 1929, Misia si Chanel au plecat la Venetia pentru a-1 vedea pe Diaghilev, care era bolnav de cancer si diabet. A doua zi acesta a murit, iar Chanel a preluat toate cheltuielile de inmormantare.

Si parfumul egiptean kuphi, de care am amintit mai sus, care era ars in cinstea zeului Ra si a carui reteta dateaza din anul 1550 i.H., continea tamaie si smirna. Pe atunci tamaia era la fel de scumpa ca aurul. Efectul acestora este ca alunga grijile si linistesc. Mai mult, parfumurile creeaza stari euforice si pot avea efecte afrodisiace. Razboinicii purtau parul taiat in fata si lasat lung, desfacut, in spate. Razboinicii de rang superior isi adunau parul in crestetul capului si isi infigeau in el doua pene de vultur sau de batlan. Femeile din aristocratie isi purtau parul impletit si adunat in doua cocuri pe frunte. Tatuajul, vopsitul parului, pilirea dintilor si fardurile au fost adoptate de catre azteci de la popoarele supuse, dar numai pentru femeile nobililor.

 Uniforma este atat de legata de functie, incat atunci cand, in secolul XX, unele posturi rezervate in mod traditional barbatilor au fost atribuite femeilor, s-au inventat pentru ele tinute calchiate dupa tinutele masculine. Acelasi lucru se intampla cu regina Angliei, care in fruntea regimentului ei poarta lunga tunica rosie a membrilor acestuia, peste o fusta de amazoana. Putine femei sunt fidele acestui tip. Majoritatea barbatilor admira zeitele si sunt flatati sa se arate in public in compania lor, dar prefera ca acasa sa fie asteptati de o femeie devotata. in toate epocile, alaturi de femeia-idol, afisata ca un obiect pretios, gasim tipul mamei de familie, al stapanei casei, care nu a abandonat dorinta de a placea, ci vointa de a se afirma provocand.